Femeie din Arad arestată pentru efectuarea ilegală de operații estetice.
Sursa poza si informatii: aradon.ro
O femeie din Arad a fost reținută, alături de concubinul ei, pentru efectuarea de intervenții estetice fără autorizație. La domiciliul acestora au fost descoperite și substanțe susceptibile a fi droguri, fiind a doua oară când polițiștii antidrog intervin în acest caz.
Potrivit anchetatorilor, între 2024 și 2025, femeia, împreună cu concubinul său, a desfășurat proceduri estetice minim invazive, precum lipoliză, reconturare mandibulară, mărirea pomeților și volumizarea buzelor prin injectare de acid hialuronic sau toxină botulinică. Aceste intervenții au avut loc în locații din municipiul Arad și comuna Dumbrăvița, județul Timiș. Femeia nu era înregistrată în Colegiul Medicilor din România și nu avea drept de liberă practică în domeniul medical.
În urma perchezițiilor efectuate la sediile clinicilor și la domiciliul celor doi, au fost ridicate înscrisuri medicale, sume de bani în valoare totală de 20.800 lei și 700 euro, un laptop și trei telefoane mobile. De asemenea, au fost găsite substanțe de culoare albă, cu indicii că ar fi droguri, precum și accesorii pentru consumul acestora. Substanțele au fost predate Biroului de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara pentru continuarea cercetărilor.
Față de cei doi, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca procurorul de caz să decidă asupra altor măsuri preventive. Cercetările continuă pentru a stabili întreaga activitate infracțională a acestora și perioada în care au desfășurat-o.